Evanghelia este vestea care spune cum Isus Cristos, Cel Neprihănit,
a murit pentru păcatele noastre și a înviat, triumfător pentru veșnicie peste toți dușmanii Săi, așa că acum nu mai este nicio condamnare pentru cei ce cred, ci doar bucurie veșnică.
– John Piper

DUMNEZEU – Creatorul sfânt (Isaia 6:1–3; Coloseni 1:16–17; Romani 1:18) Dumnezeu este Creatorul întregului univers. El este sfânt, iubitor și drept în mod perfect. El este singurul vrednic să primească închinarea, și, într-o zi, El va face dreptate perfectă împotriva oricărui păcat.

OMUL – Cel păcătos, dar care poartă chipul lui Dumnezeu (Romani 3:23; Romani 6:23) Oamenii sunt făcuți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Noi suntem creaturi frumoase și uimitoare cu demnitate și valoare. Am fost creați pentru a aduce lui Dumnezeu glorie, prin faptul că ne bucurăm de relația perfecta și plină de dragoste cu El. Dar noi, într-un mod intenționat, prin rebeliunea noastră păcătoasă împotriva lui Dumnezeu, ne-am întors de la a fi copiii lui Dumnezeu la a fi dușmanii Lui. Pedeapsa dreaptă pentru păcatul nostru este moartea și separarea veșnică de Dumnezeu în iad, fiind complet incapabili de a ne salva pe noi înșine.

ISUS – Mântuitorul perfect (Ioan 3:16; Ioan 10:10; Ioan 14:6; Romani 5:8–6) Isus este Fiul lui Dumnezeu trimis pentru a mântui oamenii din pacatul lor. Viața fără păcat a lui Isus l-a făcut vrednic să devină jertfa perfecta. Moartea lui Isus a plătit pentru toate păcatele celor ce se întorc la Dumnezeu cu credință. Învierea lui Isus din morți este dovada cea mai mare a adevărului spus prin aceste afirmații.

RĂSPUNSUL – Pocăință și Credință (Marcu 1:15; Romani 10:9–11; Marcu 8:34–35) Dumnezeu ne cere să ne recunoaștem păcatul, să ne pocăim și să credem în Cristos. Pocăința înseamnă
să te întorci de la păcat înspre Dumnezeu, prin credință, cu înțelegerea faptului că îl vom urma pe El tot restul vieții noastre.